Nicolae Oprea este noul vicepreședinte al Consiliului Județean Timiș
Noul vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Timiş este Nicolae Oprea, de la UNPR.
Articol de Radio Timișoara, 18 iulie 2018, 13:06
Nicolae Oprea a fost ales pe funcţia lăsată liberă de fostul vicepreşedinte al Consiliului Județean Timiş, Roxana Iliescu, care a demisionat din funcţie şi din partid. Nicolae Oprea a fost ales cu 20 de voturi pentru şi 12 împotrivă:
“O funcție aleasă, recunosc, nu am avut decît la Asociația Producătorilor de Cereale și Plante Tehnice, cu toate că activez de mult timp în administrație, în administrarea agriculturii sunt legat foarte legat de mediul rural, de satul românesc, de aceste unități administrativ-teritoriale, de oamenii care lucrează în administrație, în industria alimentară, de oamenii care lucrează în mediul sătesc, în general. Dar, la Consiliul Județean, desigur că problemele sunt multiple, sunt probleme complexe. Vom stabili care sunt sarcinile clare și directe și, așa după cum am spus, noi am fost aleși în mare parte politic, dar oamenii așteaptă de la noi și fapte administrative”, a declarat Nicolae Oprea.
Timp de aproape 20 de ani, noul vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Timiş a activat la Direcţia Agricolă Timiş, unde a fost inclusiv director general. CV-ul oficial al lui Nicolae Oprea postat pe site-ul instituţiei este foarte greu de descifrat, fiind scris de mână, cu o caligrafie aproape imposibil de înţeles.
Foto: Consiliul Judeţean Timiş