O comisie de la Compania Națională de Investiții a vizitat terenurile propuse pentru sala polivalentă
Un pas important a fost făcut pentru soluţionarea disputei dintre preşedintele CJ Timiş Călin Dobra şi primarul Timişoarei, Nicolae Robu, pe tema sălii polivalente. O comisie din partea Companiei Naţionale de Investiţii a venit astăzi la Timişoara pentru a analiza terenurile propuse de fiecare dintre cele două instituţii.

Articol de Radio Timișoara, 20 iunie 2018, 15:55
Potrivit primarului Nicolae Robu, o nouă întâlnire va avea loc peste două săptămâni.
“Părerea mea este că se urmărește găsirea celei mai raționale soluții. Eu am o părere foarte bună despre doamna directoare CNI, doamna Manuela Pătrășconiu, și presupun că va fi preocupată să se realizeze obiectivul cât mai și în formula cea mai bună, pentru că acest obiectiv este unul cu durata de exploatare de 100 de ani, poate mai mult”, a declarat edilul Timișoarei.
Primarul Nicolae Robu a declarat că prezenţa comisiei tehnice a CNI la Timişoara a fost decisă în biroul vicepremierului Paul Stănescu, la o întâlnire la care au participat atât preşedintele CJ Timiş, cât şi primarul Timişoarei.