ADMINISTRAȚIE locală, județeană și națională. Instituții publice. Legislație. Politică
Noul preşedinte al Consiliului Judeţean Timiş va fi stabilit la finalul acestei săptămâni. Aleşii se vor reuni sâmbătă în şedinţă iar...
Compania care furnizează căldură în Timișoara este pregătită să facă față valului de ger anunțat în următoarele zile de...
Zece de autobuze second-hand vor completa parcul auto al Companiei de Transport Public Arad. Vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Sergiu Bâlcea...
Primăria Reşiţa le reaminteşte proprietarilor, locatarilor şi administratorilor de bloc că au obligația să curețe de pe aleile și...
Deputatul PSD de Timiș, Călin Dobra, a demisionat aseară din Parlament. El a optat pentru postul de consilier judeţean şi ţinteşte funcţia de...
Noul Guvern a depus jurământul, în această seară, la Palatul Cotroceni, în cadrul unei ceremonii. "Aveţi de îndeplinit promisiuni...
Parlamentul a acordat miercuri votul de învestitură pentru Guvernul condus de premierul desemnat Sorin Grindeanu, potrivit Agerpres. Pentru...
Prima pistă betonată pentru săniuș din Arad a fost realizată în comuna Șofronea, județul Arad. Proiecul a fost unul contestat dar a fost în...
Premierul desemnat Sorin Grindeanu a declarat în plenul Parlamentului că dorește să aibă o relație civilizată și un dialog constructiv cu...
Toți membrii Guvernului Grindeanu au primit undă verde din partea comisiilor parlamentare. După audieri s-a reunit ședinţa comună a Senatului...
Noua strategie de de dezvoltare a turismului în judeţul Arad pentru perioada 2017-2021 este în lucru la Consiliul Judeţean. Măsura vine în...
Primăria Timișoara va construi în anul 2017 primul din seria de patru noi poduri peste Bega, Jiul, în zona ultracentrală a oraşului. Cele patru...
Timişorenii vor putea plăti impozitele şi taxele locale din data de 16 ianuarie. Direcţia Fiscală din cadrul primăriei şi-a reluat programul...
Guvernul Sorin Grindeanu ar trebui să finanţeze 15 proiecte ale Timişoarei. Declaraţia a fost făcută de primarul Nicolae Robu, care spune că...
Garajele din zona Soarelui din Timişoara vor fi demolate. Măsura va fi luată de Primăria Timișoara după ce proprietarii care au dat...
Partidul Social Democrat a stabilit lista miniștrilor din Guvernul pentru care premierul desemnat Sorin Grindeanu va cere votul de învestitură în...
Un nou pasaj rutier la Solventul, un pasaj în zona Behela, două poduri la peste Bega la strada Jiul și în zona Ilsa sunt marile lucrări de...
Impozitele și taxele locale din Arad, pentru acest an, rămân la valoarea din 2016. Viceprimarul Aradului, Călin Bibarţ, spune că sunt câteva...
Lucrările la complexul de agrement din Calea Lipovei din Timişoara vor începe în acest an. Primăria urmeză să lanseze licitaţia pentru...
Toate cele 14 tramvaie modernizate din Timișoara vor ieși pe traseu începând din data de 9 ianuarie. Primarul Nicolae Robu a anunțat pe pagina...
Din noul an, maşinile parcate neregulamentar vor fi ridicate din nou. Guvernul Cioloş a adoptat, în 2016, o ordonanţă prin care autorităţile...
Viitorul Guvern va lua “de urgenţă” măsurile necesare pentru a creşte calitatea vieţii românilor, dă asigurări premierul desemnat Sorin...
Preşedintele Klaus Iohannis le transmite românilor, în mesajul de Anul Nou, să nu îşi piardă încrederea în România. 'Dragi români, în...
Premierul desemnat, Sorin Grindeanu, a declarat la Timişoara, că orice guvern responsabil trebuie să susţină proiectul Timişoara Capitală...
Noul premier desemnat, Sorin Grindeanu, a declarat în această seară, la Timişoara, că structura viitorului guvern va fi discutată săptămâna...
Președintele Klaus Iohannis este în principiu de acord ca noul Guvern să depună miercuri jurământul de învestitură. Anunțul a fost făcut ...
Primarul Timişoarei, Nicolae Robu face apel la unitatea dreptei în Timiş, după ce preşedintele CJT, Sorin Grindeanu a fost desemnat...
Premierul desemnat, Sorin Grindeanu îşi va prezenta echipa marţi. Până atunci, vor avea loc şedinţe în cadrul forurilor de conducere ale...
Președintele Klaus Iohannis a semnat decretul privind desemnarea lui Sorin Grindeanu în funcția de premier. „Preşedintele României, Klaus...
Ministerul de Interne a decis suplimentarea numărului de poliţişti, pompieri, jandarmi şi poliţişti de frontieră care se vor afla pe străzi...
Președintele Klaus Iohannis consideră propunerea de nominalizare pentru funcția de premier a PSD-ALDE, Sorin Grindeanu, mai bună decât Sevil...
Statul va returna banii românilor din donațiile pentru Cumințenia Pământului, până la sfârşitul anului viitor. Guvernul a decis ca...
Foto: http://7-zile.com/ Sistemul integrat de management al deşeurilor ar putea deveni funcţional, în Caraş-Severin, în martie anul viitor....
Pe Muntele Mic se va putea schia, din nou, din decembrie 2017. Consiliul Judeţean Caraș-Severin va plăti taxa de racord electric la Enel, în...
Un nou pod peste Mureş va fi construit în municipiul Arad. Studiul de fezabilitate aferent a fost deja aprobat, iar în document sunt prevăzute...
Sorin Grindeanu este noua propunere PSD pentru funcția de premier, a anunțat liderul social-democraților, Liviu Dragnea. Liderul PSD a anunțat...
Faţada Primăriei Vechi din Timişoara va intra anul viitor în reabilitare. Clădirea va fi valorificată arhitectonic, fiind este amplasată în...
Garnizoana din Piața Libertății rămâne, în continuare, cea mai bună opțiune pentru găzduirea Muzeului Revoluției de la Timișoara, susține...
Gratuitățile și facilitățile pe mijloacele de transport în comun din Timișoara se mențin şi în 2017. În plus, calitatea serviciilor va...
Consiliul Judeţean Hunedoara majorează cu 50 la sută fondurile pentru SMURD. De la 1 ianuarie, instituţia va achita o cotizaţie de 3 lei pentru...
Legea de eliminare a celor 102 taxe nefiscale, între care și taxa radio-tv, a trecut de votul Senatului în forma inițialã, în pofida...
Consiliul Local Arad a crescut cu 15 lei subvenţia din bugetul local pentru gigacalorie. Măsura a fost luată pentru a compensa creşterea...
Anul 2017 va aduce impozite majorate și cu 500 la sută pentru proprietarii de clădiri lăsate în paragină. Primarul Nicolae Robu susține că...
Coaliţia majoritară din Parlament nu face, deocamdată, o nouă propunere pentru funcţia de prim - ministru. Anunţul a fost făcut, în...
Lucrările la primul pod peste Bega construit în ultimii 50 de ani vor începe anul viitor. Este vorba de podul din zona străzii Jiul. Potrivit...
Președintele Klaus Iohannis a anunțat că nu acceptă propunerea PSD-ALDE ca Sevil Shhaideh să fie prim-ministru. "Săptămâna trecută, când...
Primăria Deva a lansat un serviciu online dedicat persoanelor care doresc să-şi programeze căsătoria civilă. Tinerii pot programa data şi ora...
Turnul de apă din Iosefin, unul dintre cele mai frumoase monumente, din Timişoara, va fi amenajat anul viitor. Proiectul prevede renovarea sa şi...