Parcul istoric din Buziaș poate fi refăcut cu fonduri europene
Parcul istoric din Buziaș ar putea fi reabilitat cu fonduri europene în valoare de peste 4 milioane de euro. Primăria Buziaș a depus un proiect care se află acum în etapa de evaluare.
Articol de Radio Timișoara, 20 decembrie 2017, 09:59
“Parcul central al oraşului Buziaş ar putea beneficia de finanţare europeană pe axa 7 destinată staţiunilor turistice, prin care s-ar face reabilitări ce presupun construcţii şi reparaţii de alei pietonale, piste de biciclete şi de alergare, spaţii de joacă, terenuri de sport, fântâni arteziene, iluminat total, sistem de drenaj, a declarat primarul din Buziaş, Sorin Munteanu.
În cadrul proiectului vor fi reabilitate și străzile conexe. Parcul este prevăzut să se întindă pe 28 de hectare, la care se adaugă altele patru hectare ale unui parc apropiat. Dacă va fi declarat eligibil, lucrările se vor finaliza în 18 luni.
Zeci de mii de turişti ajung în Buziaş, în fiecare an, atât la staţiunea balneoclimaterică pentru tratamente, cât şi la evenimentele de divertisment.