Parteneriat între Primăria Timișoara și Politehnica pentru o parcare supraterană
O parcare supraterană ar urma să fie amenajată în zona Bazei Sportive 2 din Timișoara în baza unui parteneriat între Primărie și Universitatea Politehnica.
Articol de Radio Timișoara, 22 iunie 2023, 10:53
Primăria Timișoara anunță că va da în folosință gratuită Politehnicii două terenuri de pe strada Podeanu, în suprafață de aproape 3.300 mp, pe perioada existenței Bazei Sportive nr. 2.
Primarul Dominic Fritz spune că proiectul va rezolva problema locurilor de parcare din zona Podeanu, mai ales în perspectiva viitoarei săli polivalente, care va găzdui competiții sportive.
”Este un nou parteneriat între administrație și mediul universitar pentru dezvoltarea infrastructurii orașului. Rezolvăm astfel nevoia de locuri de parcare în zona Podeanu, mai ales în perspectiva viitoarei săli polivalente, care va găzdui competiții sportive”, a spus primarul Dominic Fritz.
Proiectul privind acordarea dreptului de folosință gratuită a terenurilor va fi supus votului consilierilor locali în următoarea ședință.