Ascultă Radio România Timișoara Live • 

Peste 2 milioane de euro pentru reabilitarea Palatului Administrativ din Deva

Consiliul Judeţean Hunedoara a câştigat o finanţare în valoare de peste 2 milioane de euro pentru reabilitarea energetică a clădirii Palatului Administrativ.
Clădirea găzduieşte sediile mai multor instituţii ale statului, între care se numără Direcţia Generală de Finanţe, dar şi Centrul de cultură şi artă al judeţului Hunedoara.
În cadrul proiectului se vor realiza investiţii pentru reducerea costurilor şi îmbunătăţirea performanţei energetice a clădirii, prin anveloparea imobilului şi a încăperilor, precum şi prin refacerea întregii instalaţii interioare de încălzire.
“În momentul de faţă ne confruntăm cu o criză energetică fără precedent, iar nevoia unor astfel de proiecte vine tocmai din dependenţa crescută pentru importurile de energie şi cantitatea redusă de resurse energetice. Majoritatea clădirilor publice care se află în administrarea CJ Hunedoara au fost construite în perioada în care nu se punea problema limitării consumului de energie, la acea vreme, acestea fiind ridicate fără să existe cerinţe termice specifice ale elementelor de construcţii care alcătuiesc anvelopa acestora”, spune preşedintele CJ Hunedoara, Laurenţiu Nistor.

Peste 2 milioane de euro pentru reabilitarea Palatului Administrativ din Deva

Articol de Radio Timișoara, 8 decembrie 2022, 17:12 / actualizat: 9 decembrie 2022, 10:15

Astăzi începe programul “Rabla pentru Sobe”
Administrație & politică luni, 31 martie 2025, 08:10

Astăzi începe programul “Rabla pentru Sobe”

55 de localități din județul Hunedoara, 49 din Caraș-Severin, 18 din județul Arad și doar 5 din Timiș figurează pe lista comunelor eligibile...

Astăzi începe programul “Rabla pentru Sobe”
Parcurile Corvinul şi Central din municipiul Hunedoara, refăcute cu fonduri UE
Administrație & politică duminică, 30 martie 2025, 14:12

Parcurile Corvinul şi Central din municipiul Hunedoara, refăcute cu fonduri UE

Parcurile Corvinul şi Central din municipiul Hunedoara vor fi reabilitate şi modernizate din fonduri europene. Primăria Hunedoara a câștigat...

Parcurile Corvinul şi Central din municipiul Hunedoara, refăcute cu fonduri UE
FOTO| VIDEO| Președintele interimar Ilie Bolojan, vizită supriză la Timișoara
Administrație & politică sâmbătă, 29 martie 2025, 16:53

FOTO| VIDEO| Președintele interimar Ilie Bolojan, vizită supriză la Timișoara

Ilie Bolojan s-a aflat la Timișoara unde s-a întâlnit cu rectorii Universității Politehnica și ai Universității de Vest. LA UVT,...

FOTO| VIDEO| Președintele interimar Ilie Bolojan, vizită supriză la Timișoara
Campanie de înverzire pe Aleea Sănătății din Timișoara
Administrație & politică vineri, 28 martie 2025, 13:25

Campanie de înverzire pe Aleea Sănătății din Timișoara

Situată în zona Spitalului Județean, Aleea Sănătății este o zonă circulată și, până acum, lipsită de copaci mari. Campania de plantare...

Campanie de înverzire pe Aleea Sănătății din Timișoara
Administrație & politică vineri, 28 martie 2025, 11:53

Rabla pentru Sobe. Sprijin financiar pentru mai multe localități din Timiș

Proprietarii de locuințe din localitățile timișene Curtea, Fârdea, Tomești, Pietroasa și Nădrag pot primi finanțare pentru achiziția unor...

Rabla pentru Sobe. Sprijin financiar pentru mai multe localități din Timiș
Administrație & politică miercuri, 26 martie 2025, 20:43

Cauza probabilă a incendiului care a mistuit biserica de la Muzeul Satului Bănățean

Incendiul care a distrus biserica de lemn de la Muzeul Satului Bănățean din Timișoara, s-a produs, cel mai probabil, din cauza efectului termic...

Cauza probabilă a incendiului care a mistuit biserica de la Muzeul Satului Bănățean
Administrație & politică miercuri, 26 martie 2025, 11:33

Alfred Simonis solicită controale la toate instituţiile de cultură subordonate, după incendiul de la Muzeul Satului

Preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Alfred Simonis, a anunțat că a cerut o anchetă internă şi controale la toate instituţiile de...

Alfred Simonis solicită controale la toate instituţiile de cultură subordonate, după incendiul de la Muzeul Satului
Administrație & politică marți, 25 martie 2025, 21:32

Sediu de poliție modernizat din fonduri UE la Arad

Noul sediu al Inspectoratului Județean de Poliție Arad, o investiție de 34 de milioane de lei din fonduri nerambursabile, a fost inaugurat de Ziua...

Sediu de poliție modernizat din fonduri UE la Arad