Planuri pentru “Drumul Regelui” dintre județele Arad și Hunedoara
“Drumul Regelui”, care face legătura între județele Hunedoara și Arad, ar putea fi în cele din urmă să devină reaitate.
Articol de Radio Timișoara, 25 octombrie 2021, 06:59
Consiliile Județene Arad și Hunedoara au stabilit că trebuie să colaboreze în vederea asocierii pentru atragerea de fonduri nerambursabile. O parte din documentații a fost realizată, anunță autoritățile, care susțin că specialiștii celor două instituții vor colabora intens pentru a realiza proiectul.
Până acum, autoritățile județene din Arad și Hunedoara au mai discutat subiectul de cel puțin trei ori, la Bazoș, Vața de Jos și Petriș.
”Drumul Regelui” este numele dat de către localnici drumului județean 707, care leagă Castelul Regal de la Săvârșin de stațiunea balneară Vața de Jos, adică Valea Mureșului de Valea Crișului. Construit în perioada postbelică din ordinul Regelui Mihai I al României, drumul a fost inițial pavat în întregime cu piatră cubică.