Poliția Locală Timișoara va avea o secție navală
Poliția Locală din Timișoara urmează să aibă o secție navală care va asigura ordinea publică pe malurile canalului Bega.
Articol de Radio Timișoara, 21 mai 2015, 17:22
Conform purtătorului de cuvânt al Poliției Locale Timișoara, Daniela Seracin, polițiștii de la secția nvală vor supraveghea buna desfășurare a vieții de zi cu zi pe malurile canalului Bega. Momentan secția navală a Poliției Locale se află în stadiul de proiect.
Daniela Seracin a mai anunţat că agenţii locali vor monitoriza traficul, odată ce va fi implementat proiectul european al primăriei ce prevede montarea de camere video în intersecţii.
Este vorba despre acele camere din oraș, iar dispeceratul va fi la sediul nostru (sediul Poliției Locale Timișoara – n.r.), camere de supraveghere care vor fi amplasate în mai multe locații pentru a suplimenta oarecum nevoia de personal. Vor lucra permanent colegi de-ai mei pentru intervențiile rapide pe moment pentru a preveni și a lua măsuri în cazul în care se comit contravenții și infracțiuni.
Poliţia Locală Timişoara are, la ora actuală, peste 300 de agenţi.