Dacian Cioloș: În momentul de faţă, ştergerea datoriilor Televiziunii publice nu este posibilă
Articol de Radio Timișoara, 23 februarie 2016, 17:22 / actualizat: 23 februarie 2016, 20:30
Din punctul nostru de vedere, noi vedem pe de o parte nevoia unor soluţii pe termen scurt, pe termen foarte scurt, pentru a stopa (…) această spirală în care este acum televiziunea. Practic televiziunea continuă să acumuleze datorii fără posibilitatea de a relansa un proces de restructurare şi de relansare a activităţii, a performanţei. Ar trebui să vedem care sunt propunerile dvs legate de măsuri pe termen scurt, foarte scurt, în următoarele săptămâni, pentru că înţeleg că până în luna martie, dacă nu se iau nişte măsuri, televiziunea riscă să intre în incapacitate de plată.
El a adăugat că măsurile pe termen mediu sau lung vor presupune modificări legislative.
Măsuri pe termen mediu sau lung vor presupune şi modificări legislative, în funcţie de statutul pe care televiziunea l-ar putea căpăta pentru ca, pe viitor, să poată să îşi găsească locul în spaţiul concurenţial audiovizual şi să rămână sau nu cu atribuţia de serviciu public. Aici este o decizie politică ce trebuie luată.
Prim-ministrul a subliniat că ştergerea datoriilor printr-un sprijin de la bugetul de stat, legal, juridic, nu este posibilă pentru că ar fi considerat ajutor de stat.
Pur şi simplu ştergerea datoriilor, în momentul de faţă, care oricum nu ar rezolva problema pentru că în câteva luni TVR ar acumula din nou alte datorii, dar ştergerea datoriilor printr-un sprijin de la bugetul de stat, aşa cum stau lucrurile acum, legal, juridic, nu e posibil pentru că ar fi considerat ajutor de stat. Deci, este o problemă legală, juridică şi în al doilea rând e o problemă de management.
Sursa: Agerpres