Elena Udrea poate fi arestată în dosarul „Gala Bute”. Deputaţii PNL au votat „la vedere”
Camera Deputaţilor a aprobat, luni, noua cerere de arestare preventivă în cazul Elenei Udrea, pentru noi acuzaţii în dosarul „Gala Bute”. Deputaţii PNL au votat „la vedere”, în favoarea cererii de încuviinţare a arestului preventiv în cazul Elenei Udrea.
Articol de Radio Timișoara, 23 februarie 2015, 18:20
Cererea DNA privind arestarea preventivă a deputatului Elena Udrea pentru săvârşirea de noi infracţiuni în dosarul ‘Gala Bute’ a fost aprobată de plenul Camerei, cu 170 de voturi ”pentru” şi 118 ”împotrivă”.
Anterior, deputații au aprobat cererea DNA privind începerea urmăririi penale a deputatului Elena Udrea în dosarul Gala Bute, în care este acuzată de noi infracţiuni. Solicitarea DNA a fost aprobată de Camera Deputaţilor, cu 218 voturi ”pentru” şi 76 ”împotrivă”