Elisabeth Borne a prezentat demisia guvernului său, acceptată de preşedintele Macron
Şefa guvernului francez Elisabeth Borne a depus demisia guvernului său, aceasta fiind acceptată de preşedintele Emmanuel Macron care i-a mulţumit pentru activitatea ”exemplară în serviciul naţiunii”, transmit AFP şi Reuters.
Articol de Radio Timișoara, 8 ianuarie 2024, 19:38 / actualizat: 19 ianuarie 2024, 19:34
În cele 20 de luni la conducerea guvernului, Borne şi-a asumat reforma extrem de nepopulară a sistemului de pensii şi foarte controversata lege privind imigraţia.
Tânărul ministru al educaţiei naţionale Gabriel Attal este dat favorit pentru a-i succeda la conducerea executivului francez.
Numită prim-ministru în mai 2022, Elisabeth Borne a devenit a doua femeie în funcţia de premier din istoria Franţei. Ea va conduce executivul interimar până la desemnarea unui guvern cu puteri depline.