Klaus Iohannis va fi primit de Angela Merkel, săptămâna viitoare
Preşedintele Klaus Iohannis va fi primit săptămâna viitoare de cancelarul Angela Merkel. Purtătorul de cuvânt al cancelarului a anunţat că întâlnirea va avea loc pe 26 februarie, la ora 15:00, ora României. Discuţiile vor viza relaţiile bilaterale, teme pe de agenda europeană şi internaţională, în special situaţia din Ucraina şi Republica Moldova, precum şi evoluţiile din Balcanii de Vest. Tot joi, 26 februarie, şeful statului, Klaus Iohannis va avea o întrevedere cu preşedintele Germaniei, Joachim Gauck.
Articol de Carla Chiu, 20 februarie 2015, 17:00 / actualizat: 20 februarie 2015, 18:55