Legea defăimării: Amenzi de până la 100.000 de lei
Deputaţii din Comisia Juridică şi din cea pentru Drepturile Omului au adoptat ”Legea defăimării”, iniţiată de liderul PSD, Liviu Dragnea. Deputații au adoptat și mărirea cuantumului amenzilor. Amendamentul a fost inițiat de Liviu Dragnea și vizează aplicarea unor sancţiuni contravenţionale pentru cei care discriminează persoane fizice, între 1.000 şi 30.000 de lei, respectiv grupuri sociale – între 2.000 lei şi 100.000 de lei.
Articol de Radio Timișoara, 9 februarie 2016, 19:23 / actualizat: 9 februarie 2016, 22:27
Anul trecut, Liviu Dragnea, anunţa că va elimina, în Camera Deputaţilor, criteriul defăimării pe criterii de apartenenţă politică şi de avere pentru a elimina riscurile de „interpretare greşită”, şi că va diminua cuantumul amenzilor.
Legea iniţiată de Liviu Dragnea prevede că în cadrul Consiliului Naţional pentru Combarerea Discriminării se va înfiinţa Departamentul pentru Promovarea Demnităţii Umane şi Toleranţei cu rol de prevenire şi sancţionare a defăimării sociale.
Deputaţii PNL au votat împotriva acestei legi, argumentând că reprezintă ”un pumn în gură dat ziariştilor din România”.
Iniţiativa legislativă a trecut de Senat şi urmează să intre la vot în plenul Camerei Deputaţilor, care este for decizional.
Conform propunerii, orice angajator cu cel puţin 50 de angajaţi va include în Regulamentul de organizare şi funcţionare un set de reguli privind respectarea drepturilor omului, combaterea discriminării şi promovarea demnităţii umane şi toleranţei faţă de diferenţele de grup.