Liberalii timișeni continuă să critice prelungirea carantinei prin decizie a șefului DSU
Liberalii continuă să critice vehement prelungirea carantinei cu trei zile în Timișoara și în zona metropolitană, prin decizia luată la București.
Articol de Radio Timișoara, 22 martie 2021, 11:17
Viceprimarul liberal al Timișoarei, Cosmin Tabără, scrie pe Facebook că autoritățile locale trebuie lăsate să decidă pentru comunitate și că este timpul să se renunțe la dispozițiile de la centru.
Tabără mai scrie că dacă Bucureștiul ar dori să ajute Timișoara, ar trebui să aloce bani pentru paturi ATI, să distribuie mai multe vaccinuri anti-COVID 19 și să finanțeze spitalele în raport cu contribuţia financiară a judeţului Timiș.
La rândul său, deputatul liberal de Timiș, Marilen Pirtea, scrie, pe aceeași rețea de socializare, că extinderea carantinei putea fi evitată prin măsuri anterioare, luate responsabil, și critică prelungirea ‘dictată’ de la Bucureşti, pe cfare o califică drept o formă de decizie tutelară ‘de la centru’, care denotă faptul că nu se mai ţine cont de părerea ‘provinciei’.