Ludovic Orban spune că mizează pe susținerea liberalilor timișeni
Articol de Radio Timișoara, 5 iunie 2021, 13:06
Preşedintele PNL, Ludovic Orban, spune că mizează pe susţinerea liberalilor timişeni, pentru câştigarea unui nou mandat la conducerea formaţiunii.
Prezent la Timișoara, Ludovic Orban, a declarat că filiata timișeană este una care va trimite un număr important de delegați la congresul din septembrie.
“După finalizarea conferinţelor judeţene şi alegerea conducerilor la nivel local şi judeţean, va urma efectiv campania în care Colegiul director judeţean va decide delegaţii şi susţinerea pe care o acordă. Întotdeauna am avut relaţii bune cu fiecare membru al PNL, cu primarii PNL, cu consilierii judeţeni şi locali, cu căuzaşii PNL şi întotdeauna am făcut campanie de la om la om, încercând să conving cât mai mulţi colegi că proiectul pe care îl propun pentru PNL este cel mai bun. Ca atare, mizez pe o susţinere care s-a arătat şi la congresul trecut”, a declarat Ludovic Orban.
Cu o zi în urmă, preşedintele interimar al PNL Timiş, Alin Nica, spunea că pentru alegerea viitorului lider al liberalilor va miza pe candidatul care poate sprijini interesele filialei judeţene şi care are potenţialul de creştere pentru PNL.