Marko Attila Gabor şi-a dat demisia din Parlament
Deputatul UDMR Marko Attila Gabor şi-a dat demisia miercuri din Parlament, informează Agerpres. Demisia a fost depusă la Biroul permanent al Camerei Deputaţilor, iar anunțul a fost făcut pe o rețea de socializare.
‘Azi am demisionat din funcţia de deputat. A fost cea mai grea decizie a vieţii mele, să mă retrag de bunăvoie şi nevinovat din munca pentru care mi-am dedicat întreaga viaţă’, scrie Marko Attila pe pagina sa.
Articol de Carla Chiu, 1 aprilie 2015, 17:19
Luni, Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a aprobat cererea DNA în cazul deputatului UDMR Marko Attila Gabor de încuviinţare a reţinerii şi arestării preventive într-un nou dosar penal. Potrivit vicepreşedintelui Comisiei juridice, Ciprian Nica, pentru reţinere au fost 17 voturi pentru, unul împotrivă şi unul nul, iar pentru arestare preventivă s-au înregistrat 16 voturi pentru, unul împotrivă, o abţinere şi un vot nul.
Deputatul UDMR nu a fost prezent la comisie, el fiind reprezentat de doi avocaţi, care au transmis deputaţilor că Marko Attila Gabor este în Ungaria, iar mesajul său este ‘că nu se sustrage reţinerii sau arestării pentru că vrea să îşi dovedească nevinovăţia’.
Procurorul general Tiberiu Niţu a transmis ministrului Justiţiei cererea şi referatul cauzei în baza cărora să solicite Camerei Deputaţilor încuviinţarea reţinerii şi arestării preventive a deputatului UDMR Marko Attila Gabor, acuzat de trei infracţiuni de abuz în serviciu în dosarul ANRP.
Potrivit Agerpres, demisia deputatului UDMR Marko Attila Gabor a fost transmisă Biroului permanent în copie, de către preşedintele Uniunii, Hunor Kelemen, în aceste condiţii ea neputând fi înregistrată, au declarat miercuri surse parlamentare. Potrivit acestora, Marko Attila Gabor trebuie să trimită Camerei cererea de demisie în original, pentru că în caz contrar locul său de deputat nu poate fi vacantat.
Plenul Camerei Deputaţilor a decis miercuri scoaterea de pe ordinea de zi pentru o săptămână a raportului Comisiei juridice cu privire la cererea DNA de încuviinţare a reţinerii şi arestării preventive a lui Marko Attila Gabor. De asemenea, plenul Camerei a decis, tot miercuri, amânarea cu o săptămână a citirii demisiei deputatului UDMR Marko Attila Gabor, până când va ajunge cererea de demisie în original.
Foto: evz.ro