Miniştrii USR PLUS se retrag din Cabinetul Florin Cîţu
Articol de Radio Timișoara, 7 septembrie 2021, 00:16 / actualizat: 7 septembrie 2021, 8:18
Copreşedintele USR PLUS Dan Barna a anunțat că miniştrii acestei formaţiuni se retrag din Cabinetul Florin Cîţu şi că îşi vor depune demisiile marţi dimineaţa.
Precizările au fost făcute în cadrul unei declaraţii de presă susţinute la Palatul Parlamentului, alături de toţi miniştrii şi parlamentarii USR PLUS.
‘Florin Cîţu a dinamitat conştient şi perfect responsabil această coaliţie’, a precizat Barna.
El a menţionat că reprezentanţii USR PLUS au fost deranjaţi de faptul că în cadrul Birourilor Permanente Reunite a fost pusă la îndoială validitatea semnăturilor de pe moţiunea de cenzură.