Premierul desemnat Dacian Cioloș prezintă lista miniștrilor la finele săptămânii
Premierul desemnat Dacian Cioloş anunţă că, la sfârşitul acestei săptămâni, intenţionează să prezinte lista miniştrilor în vederea audierilor în comisiile parlamentare.
Articol de Radio Timișoara, 12 noiembrie 2015, 19:10 / actualizat: 12 noiembrie 2015, 22:12
Într-o postare pe pagina sa de Facebook, Dacian Cioloş scrie că lucrează la construirea unei echipe guvernamentale solide, iar procesul de selecţie a miniştrilor este în plină desfăşurare.
Premierul desemnat reaminteşte că a avut în ultimele zile consultări cu partidele politice şi le mulţumeşte tuturor celor care i-au trimis mesaje de susţinere.
Sursa: Radio Romania Actualitati / Foto: Facebook