Rotativa guvernamentală se amână. Nicolae Ciucă nu își mai depune mandatul de premier
Coaliţia de guvernare a convenit ca premierul Nicolae Ciucă să nu-şi depună mandatul până la soluţionarea grevei profesorilor.
“Am avut discuţii până aseară târziu, ne-am revăzut în această dimineaţă şi am convenit ca până la soluţionarea acestei probleme să nu-mi depun mandatul şi să-mi asum în continuare responsabilitatea de premier”, a anunţat Nicolae Ciucă, la Palatul Victoria, într-o declaraţie susţinută alături de preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, şi liderul UDMR, Kelemen Hunor.
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, spune că, până nu se găseşte o soluţie la greva profesorilor, coaliţia nu trebuie să poarte discuţii politice pe tema rotaţiei guvernamentale.
“Consider că decizia luată de noi trei, copreşedinţii acestei coaliţii, este o decizie corectă. Este o decizie pe care ne-o asumăm împreună. Împreună o să continuăm – eu, din calitatea de preşedinte al Camerei Deputaţilor, reprezentând Legislativul; premierul, reprezentând Executivul – să soluţionăm cât mai rapid această problemă, categoric legitimă, venită din partea profesorilor. Dar trebuie să avem totuşi şi echilibrul de a găsi momentele cele mai prielnice şi împreună ne-am asumat faptul că în programul de guvernare prioritatea numărul unu sunt profesorii şi sistemul de sănătate”, a transmis Marcel Ciolacu.
Articol de Radio Timișoara, 26 mai 2023, 10:50