Poliţiştii locali în civil încep să amendeze persoanele care fac mizerie în Timișoara
Campania ‘Timişoara curată’ a intrat într-o nouă fază, în care agenţi ai Poliţiei Locale Timişoara îşi vor intensifica patrulările şi le vor aplica amenzi celor care murdăresc oraşul.
Articol de Radio Timișoara, 7 martie 2019, 12:35
“Fac cunoscut că începând de astăzi poliţişti locali în civil vor fi peste tot în oraş, mai ales în zonele cu multă lume, şi le vor aplica amenzi usturătoare celor certaţi cu normele de civilizaţie, celor ce nu respectă oraşul şi nu-şi respectă semenii. Nu cred că vreun român aflat în vizită la Viena îşi permite să arunce ceva pe jos acolo, ştiind ce amendă ar risca să primească. E timpul ca şi noi românii, la noi acasă, să păstrăm curăţenia, unii din conştiinţă, alţii din teamă de amenzi, fiecare cu ce i se potriveşte”, spune Nicolae Robu.
Primarul a precizat că orașul a început să redevină curat după mobilizarea a 300 de angajați de la societățile din subordinea municipalității. Acţiunea va continua până când firma care a câştigat licitaţia pentru salubrizarea oraşului îşi va aduce utilajele necesare.