Prefect de Timiș: În secțiile de votare vor fi respectate condițiile de igienă și distanțare
Toate secțiile de vot din județul Timiș sunt pregătite pentru desfășurarea alegerilor parlamentare.
Articol de Radio Timișoara, 6 decembrie 2020, 06:27
Pe lângă buletinele de vot, spre secții au fost trimise și materiale de protecție iar procesul de votare se va desfășura în siguranță din punct de vedere sanitar, spune prefectul județului, Liliana Oneț.
“Pot să îi asigur pe cetățenii județului Timiș că votul este sigur, că se pot deplasa cu încredere să își exercite dreptul de vot, vor fi respectate absolut toate condițiile de igienă, de distanțare socială. Nu vor fi probleme. Trebuie să luăm în calcul că votul în sine durează câteva minute, 2 – 3 minute maximum, vor fi persoane la intrarea în secțiile de votare care vor organiza lucrurile în așa fel încât să se respecte distanțarea socială. De asemenea, dacă sunt persoane vulnerabile, persoane care au probleme de sănătate vor avea prioritate la intrarea în secțiile de votare dacă se crează cumva cozi. Timpul este favorabil și ne ajută și vreau să fac un apel către toți cetățenii județului Timiș să își exercite dreptul de vot pentru a ne alege reprezentanții în Parlamentul României”, spune Liliana Oneț.
Alegătorii vor putea vota în cursul zilei de astăzi în intervalul orar 07.00 – 21.00.