Prefectul a dispus Gărzii de Mediu controale în parcurile din Timişoara
Articol de Radio Timișoara, 14 iunie 2022, 19:57
Articol de Radio Timișoara, 14 iunie 2022, 19:57
Prefectul de Timiş, Mihai Ritivoiu, a anunțat că a dispus Gărzii de Mediu şi Direcţiei Agricole Timiş să efectueze controale în parcurile din Timişoara.
Prefectul menționează că sunt năpădite de buruieni şi ambrozie, existând şi riscul muşcăturilor de căpuşe. Reprezentantul Guvernului în judeţul Timiş a dat termen, la începutul lunii mai, ca această situaţie să se reglementeze, dar neregulile persistă.
“Prefectul nu ar trebui să se ocupe de tăierea ierbii din parcuri. Avem suficient de lucru la Prefectură, de la investitori străini până la fond funciar şi migraţie. La începutul lunii mai, am dat termen o lună de zile Primăriei Timişoara pentru tăierea vegetaţiei din parcuri. După şase săptămâni, vedeţi la fel de bine ca şi mine care este situaţia. Pe lângă pericolul prezentat de căpuşe şi ambrozie, am ajuns şi de ruşinea ştirilor naţionale. Că de aspectul general al parcurilor nici nu e cazul să vorbim. Drept urmare, am dispus Gărzii de Mediu şi Direcţiei Agricole să efectueze un control în parcurile din Timişoara, deoarece se pare că nu merge cu vorba bună”, a explicat Mihai Ritivoiu.
Prefectul atenţiona, la începutul lunii mai, că pe lângă aspectul dezolant, creşterea vegetaţiei favorizează înmulţirea căpuşelor, a ţânţarilor şi a ambroziei.