Prefectura Timiș verifică activitatea after-school din județ
Prefectul județului Timiș, Eugen Dogariu, a cerut, miercuri, verificarea activității after-school organizată în toate unitățile de învățământ preuniversitar din județ. Reprezentantul Guvernului în teritoriu a spus că, la nivelul județului Timiș există mai multe sesizări că astfel de cursuri, organizate după orele de școală, sunt ținute de persoane fizice care nu au autorizație în acest sens.
Articol de Carla Chiu, 15 octombrie 2014, 14:22
Am solicitat Inspectoratului Şcolar Judeţean controale în toate şcolile pentru a identifica şi a stabili un mod unitar de desfăşurare a activităţii after school. S-au descoperit o serie de şcoli în care această activitate se desfăşura, nu neapărat sub egida şcolii, ci ca urmare a unor colaborări cu persoane fizice autorizate din şcoală sau din afara acesteia. Activitatea nu se desfăşura prin şcoală, profesorii primind plata cu ora sau ore suplimentare, ci în colaborare cu învăţătoare persoane fizice autorizate.
Prefectul de Timiș, Eugen Dogariu, a precizat că activitățile after-school trebuie să se desfăşoare doar sub conducerea şcolilor, pentru fi legale.
În şcoală nu trebuie să mai existe PFA (persoană fizică autorizată), ci activitatea de ‘şcoală după şcoală’ trebuie să se aplice unitar. Cred că în acest fel va scădea şi preţul pe care-l plătesc părinţii pentru sistemul after school.
Instituţia Prefectului va verifica, de săptămâna viitoare, societăţile comerciale, asociaţiile şi fundaţiile care organizează activităţi de creşe şi grădiniţe.
Sursa foto: mami.ro