Pregătiri pe traseele montane din Caraș-Severin. Turiștii nu pot circula în grupuri mai mari de trei persoane
Salvamontiștii cărășeni se așteaptă la un număr mare de turiști, odată cu încetarea stării de urgență. Niciun grup nu poate avea, însă, mai mult de trei persoane, conform reglementărilor în vigoare.
Articol de Radio Timișoara, 15 mai 2020, 13:49
Au fost deja verificate și marcate toate traseele turistice, iar de azi este asigurată permanența pe Muntele Mic-Țarcu, în Semenic, Cheile Nerei, Cheile Carașului și Băile Herculane.
Salvamont Caraș-Severin reamintește turiștilor amatori de drumeții să verifice starea vremii înainte de a porni la drum şi să îşi asigure echipament adecvat. Este important să nu aleagă trasee mai dificile decât îi ajută condiţia fizică şi să urmeze marcajele.
Dacă se strică vremea sau întâmpină dificultăţi pe traseu, turiştii sunt sfătuiţi să se retragă la cabane. În cazul în care oamenii au nevoie de ajutor, pot suna la 112 sau 0Salvamont (0725826668)