Premieră în administrația arădeană. Începe votul pentru bugetarea proiectelor propuse de cetățeni
Articol de Radio Timișoara, 6 mai 2019, 07:30 / actualizat: 6 mai 2019, 9:25
Articol de Radio Timișoara, 6 mai 2019, 07:30 / actualizat: 6 mai 2019, 9:25
Primăria Arad anunță, în premieră, începerea votului pentru bugetarea participativă 2019. Prin intermediul acestei proceduri, unele proiecte despuse de arădeni vor fi realizate cu bani de la bugetul local.
În total au fost depuse 26 de proiecte, dintre care 14 au fost declarate eligibile. Astfel, 6 proiecte sunt la secțiunea Amenajare skate park, 4 la secţiunea Amenajare parc sportiv, 3 la – Digitalizare și un proiect la Artă neconvenţională.
Toate aceste proiecte sunt afișate pe site-ul Primăriei Arad, pentru ca cetăţenii să le poată consulta și, ulterior, vota. Rezultatele finale vor fi afișate la 1 iunie 2019.
Proiectele care vor fi selectate în final vor fi finanțate de municipalitate cu aproximativ un milion de euro.