Preț unic în orice sezon pentru biletul de intrare în Castelul Corvinilor
De anul acesta, turiştii care ajung la Castelul Corvinilor din Hunedoara plătesc 30 de lei indiferent de anotimpul în care are loc vizita.
Articol de Radio Timișoara, 9 ianuarie 2019, 12:20
Până acum, intrarea costa 20 de lei pe timp de iarnă şi 25 de lei în celelalte anotimpuri. Primarul Dan Bobouţanu spune că preţul a fost majorat pentru că sunt necesari bani pentru întreţinere şi investiţii iar tariful unic a fost introdus pentru că din punct de vedere contabil era mai dificilă administrarea mai multor tipuri de tichere.
Castelul Corvinilor este principalul contributor la bugetul local al Hunedoarei, cu încasări anul trecut de aproximativ 1,5 milioane de euro. Anul trecut, Primăria Hunedoara a încasat taxe şi impozite de la toţi contributorii în valoare de circa 3 milioane de euro.