Prețul agentului termic se majorează la Timișoara, primăria crește subvenția
Facturile pentru căldură ale timişorenilor nu vor creşte, deşi preţul megawatului pe oră va fi majorat. Este promisiunea primarului Nicolae Robu, după ce în cadrul şedinţei de Consiliu Local a fost aprobat noul preţ al agentului termic, furnizat de Colterm.
Articol de Radio Timișoara, 12 decembrie 2018, 22:58
Edilul susţine că e important să funcţioneze în continuare compania şi va acorda o subvenţie mărită în acest sens.
“Eu consider că merită pentru că este extrem de important pentru orașul nostru, gândind în perspectivă, nu numai pentru moment, să ținem în viață societatea Colterm care este a primăriei 100% și evident ca să se întâmple asta trebuie ca ea să aibă abonați. Și ca să îi încurajăm pe cetățeni să rămână abonați, venim cu această subvenție suplimentară și astfel din 2012 de când sunt primar, am trecut în al șaptelea an ca primar, nu s-a majorat prețul la gigacalorie”, spune Nicolae Robu.
Subvenţia acordată de primărie, pentru a compensa creşterea preţului agentului termic este de 194 de lei/MWh, cu aproape 60 de lei mai mult decât preţul de până acum.