Primăria Timișoara a activat Comandamentul de iarnă
Primăria Timișoara a activat Comandamentul de iarnă, iar firma care se ocupă de deszăpezire şi combaterea poleiului este pregătită să intervină.
Articol de Radio Timișoara, 29 noiembrie 2021, 17:50
Se va acționa cu prioritate pe principalele artere de circulație, pe poduri, în principalele intersecții, pe traseele mijloacelor de transport în comun și în alte locuri publice, precum Piața Victoriei sau Piața Traian.
Firma Brantner este pregătită să acționeze cu 19 utilaje multifuncționale și echipamente de deszăpezire și are în stoc 800 de tone sare și 20 de tone de clorură de calciu și inhibitor. Aceste cantități vor fi completate în permanență, astfel încât stocul să fie asigurat la un nivel optim pe toată perioada iernii.
Primăria anunță că și STPT, SDM, Horticultura, Aquatim, SC Piețe, și firmele de utilități sunt pregătite să intervină.
Muncipalitatea reamintește că și cetățenii, instituțiile publice și firmele au obligația de a îndepărta zăpada şi gheața de pe trotuarele din faţa imobilelor şi clădirilor în care locuiesc sau îşi desfăşoară activitatea, imediat după ninsoare.
De asemenea trebuie îndepărtată zăpada sau gheața de pe acoperișul imobilelor sau trebuie atenționați pietonii asupra pericolului, prin macarea perimetrului expus.