Primăria Timișoara recrutează în continuare recenzori
Primăria Timișoara caută, în continuare, persoane care doresc să se implice în etapa a doua a recensământului, cea clasică, din poartă în poartă, care are loc în perioada 16 mai – 17 iulie.
Articol de Radio Timișoara, 8 mai 2022, 17:21 / actualizat: 8 mai 2022, 19:23
Mai e nevoie de 100 de oameni, din necesarul de aproape 350 pe care administrația locală îi va angaja pentru acest serviciu.
Plata se va face în funcție de numărul de formulare completate și este de 7 lei pentru o persoană recenzată și de 3 lei și 50 de bani pentru o locuință, spune consilierul primarului, Bogdan Marta.
Detalii despre înscriere puteți afla de pe site-ul recensamant.primariatm.ro/recenzori.
Vă reamintim, prima etapă a recensământului se încheie în 15 mai.
Vă puteți auto-recenza on-line sau asistaţi în centrele speciale din Timișoara. Salariaţii care se autorecenzează pe internet au dreptul la o zi liberă, platită de angajator.