Primăria Timişoara solicită fonduri pentru refacerea rețelei de termoficare
Primăria Timişoara cere fonduri naţionale nerambursabile pentru retehnologizarea de conducte magistrale din reţeaua primară de termoficare a oraşului.
De data aceasta este avut în vedere un segment de aproape 4 kilometri, din zona centrală și din Calea Lipovei, iar valoarea proiectului este de 73,6 milioane de lei. Solicitarea de finanțare a fost adresată Ministerului Dezvoltării, în baza programului Termoficare, municipalitatea urmând să contribuie cu doar 15 la sută din valoarea proiectului.
De asemenea, Primăria Timişoara mai are un obiectiv aflat în stadiul de elaborare a studiului de fezabilitate, care prevede retehnologizarea a încă 29 de kilometri de reţea primară, precum şi identificarea de surse de finanţare.
Articol de Radio Timișoara, 11 ianuarie 2023, 15:27 / actualizat: 11 ianuarie 2023, 21:29