Primarul Fritz amână discuțiile cu Simona Neumann
Primarul Dominic Fritz amână orice discuție cu directorul executiv al Asociației Timișoara 2021, Simona Neumann, până după ședința de monitorizare a Comisiei Europene, de săptămâna viitoare.
Articol de Radio Timișoara, 15 iunie 2021, 16:45
“Primarul Timișoarei se află în aceste zile în dicuții cu reprezentanții Comisiei Europene care vor să știe cum decurge proiectul Timișoara Capitală Europeană a Culturii. Orice decizii legate de activitatea asociației vor fi luate după finalizarea acestor discuții cu reprezentanții europeni. Aș vrea să vă reamintesc că activitatea asociației a putut fi reluată abia recent, după ce ministerul Culturii și-a numit un membru în board-ul asociației, iar pasul următor, cât mai curând, va fi convocată o Adunare Generală a Acționarilor acestei asociații”, spune Bogdan Marta, consilierul personal al primarului.
La începutul lunii iunie, Dominic Fritz declara că încă nu a decis dacă Simona Neumann trebuie sau nu să rămână în funcție și că va lua o decizie în acest sens după 14 iunie. Pe de altă parte, convocarea Adunării Generale a asociației e importantă pentru planul care stă la baza elaborării noului statut.