Primarul Lugojului anunță când pot începe lucrările în centrul civic
Articol de Radio Timișoara, 22 iulie 2019, 08:44
Articol de Radio Timișoara, 22 iulie 2019, 08:44
Lucrările de reabilitare pentru centrul civic al Lugojului vor începe, cel mai târziu, în luna septembrie, promite primarul Francisc Boldea.
Este vorba despre primul tronson din pasajul pietonal Mocioni, care urmează să fie reabilitat în totalitate. Dacă până acum, primăria plănuia să înceapă lucrările de la intersecția cu str. Traian Grozavescu, edilul-şef anunță că planurile s-au schimbat și primul tronson care intră în lucru este cel de la Ceasul Electric.
“Din septembrie vom da drumu la lucrări. Se schimbă tot, de la Ceasul Electric până la Liliacu. E un proiect care va dura mai mult și de asta l-am împărțit în trei”, a declarat Francisc Boldea
Suma totală pentru reabilitarea celor trei tronsoane ale pasajului pietonal este de peste 21 de milioane de lei, bani care vor fi asigurați de la bugetul local.