Primarul Robu anunță suplimentarea mijloacelor de transport în comun pe mai multe linii
Articol de Radio Timișoara, 3 noiembrie 2018, 11:29
Şapte trasee din Timişoara au beneficiat de suplimentarea numărului de mijloace de transport în comun.
Primarul Nicolae Robu spune că a fost introdus câte un mijloc de transport în plus pe cele mai multe linii de tramvai, autobuz sau firobuz.
“Pe linia 4, de la șase tramvaie la opt tramvaie, pe linia 5 e vorba de minibuze, de la trei la ptatru, pe linia 6 n-am avut niciun tramvai pentru că fusese scos, acum avem două, pe linia 7 avem un tramvai în plus, pe linia 15 avem un troleibuz în plus – mai correct spus, de la patru am trecut cinci – pe linia 16, așișderea de la patru troleibuze avem cinci, pe linia 33 suplimentarea este și mai mare, au fost patru autobuze, acum sunt șase autobuze pe circuit”, spune Nicolae Robu.
Edilul a mai declarat că la Timişoara a ajuns încă un tramvai Armonia, numărul tramvaielor modernizate ajungând la 26.
O altă garnitură va fi livrată săptămâna viitoare, iar ultimele șapte tramvaie Armonia vor ajunge la Timişoara până la sfârşitul anului.