Primarul Timișoarei a anunțat cine sunt primii săi consilieri personali
Articol de Radio Timișoara, 2 noiembrie 2020, 16:53
Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, a anunțat astăzi numele primilor consilieri personali. Aceștia sunt Loredana Pintea, de profesie economist, și Rudolf Gräf, de profesie arhitect.
“Le-am spus bun-venit în cabinetul meu de primar al Timișoarei, primilor consilieri personali. Doi profesioniști independenți, fără nicio afiliere politică, care cred în misiunea serviciului public. Loredana Pintea și Rudolf Gräf sunt oameni cu viziune și cu rezultate în spate. Lor li se vor alătura, curând, alți 4 consilieri, cu profiluri similare – biografii profesionale solide, multidisciplinare și respectate. Obiectivul cabinetului meu este să pornească motoarele Primăriei după principii manageriale moderne pentru ca instituția să livreze serviciile pe care timișorenii le așteaptă”, a anunțat primarul Dominic Fritz.
Loredana Pintea absolvit Facultatea de Științe Economice de la Universitatea de Vest din Timișoara și are peste 20 de ani de experiență în management.
Despre consiliera sa, primarul Timișoarei spune că “a creat sau reformat organizații care au ajuns să facă performanță în România și în procesele industriale globale și vrea să aducă principiile manageriale adevărate în administrația publică. A construit de la zero și condus Fabrica Sogeco din Orăștie, parte a grupului internațional Saeco, o firmă de producție cu peste 700 angajați. În ultimii ani, a fost consultant în sisteme de management, îmbunătățire a proceselor și reorganizare, ca managing partner la TEIDE Consult, poziție din care a sprijinit planuri pentru relocare și investiții directe în România. A fondat Clubul Lions din Deva și este mama a unei fetițe de 12 ani. Locuiește în cartierul Soarelui”.
Rudolf Gräf a absolvit Universitatea Tehnica Graz din Austria și a co-fondat biroul Vitamin Architects in Timișoara.
„Este de profesie arhitect și consultant în domeniile urbanism și management al spațiului public. A fost vicepreședinte al Ordinului Arhitecților din România. Proiectele pe care le-a coordonat, în Timișoara și în alte orașe din România, est sau vest europene, au revitalizat zone istorice sau cartiere defavorizate și au îmbunătățit viața comunităților și legăturile între oameni.
Rudolf Gräf a coordonat consultanța tehnică în cadrul proiectului româno-german GTZ pentru reabilitarea și revitalizarea cartierelor istorice din Timișoara. A fost implicat în elaborarea Masterplan Bega și a conceptului integrat de acțiuni pentru zona istorică Timișoara în baza cărora au fost, ulterior, realizate proiectele de pietonizare a zonei Cetate și pistele velo de pe malurile canalului Bega[…] Locuiește, ca și mine, în Iosefin, este biciclist, practică sporturi de apă și de zăpadă în zona montană a Banatului și este pasionat de geopolitică”, l-a prezentat primarul Timișoarei.
Cei doi au început activitatea încă de luni.