Program prelungit la Serviciul de Relații cu cetățenii al primăriei Timișoara. Angajații lucrează în două schimburi
Programul Serviciului de Relații cu Cetățenii al Primăriei Timișoara se prelungește la 12 ore pe zi.
Articol de Radio Timișoara, 8 noiembrie 2020, 14:44
Decizia a fost luată de primarul Dominic Fritz pentru a evita aglomerația la ghișee, în condițiile pandemiei de coronavirus.
˝Obiectivul meu este ca primăria ca instituție și comunitatea, în general, să funcționeze la parametri normali în această perioadă în care trebuie să reducem contactele sociale. Am reconfigurat programul de lucru al Primăriei, începând cu camera 12, relațiile cu cetățenii. Primăria trebuie să rămână deschisă pentru rezolvarea problemelor timișorenilor și eficientă. De aceea am decis că programul de la Camera 12 se prelungește la 12 ore, de la 8.00 dimineața, la 8 seara.
Am reușit și să decongestionez birourile din primărie, prin aplicarea normelor privind munca la domiciliu, în departamentele unde a fost posibil acest lucru, prin modificarea orelor de sosire și de plecare ale angajaților și prin relocarea unor angajați în activități specifice proiectelor anti-Covid-19”, spune primarul Dominic Fritz.
Toate cele 15 ghișee din cadrul serviciului vor fi deschise, iar angajații vor asigura funcționarea acestora în două schimburi.