Proiect: Pistă de biciclete între Arad și frontiera cu Ungaria
Municipiul Arad ar putea fi legat de frontiera cu Ungaria printr-o pistă de biciclete. Președintele Consiliul Județean Arad, a anunțat posibilitatea construirii unei piste de biciclete între Arad și orașul Nădlac.
Articol de Radio Timișoara, 14 aprilie 2021, 17:34
„Pentru asta, a avut loc astăzi o primă discuție cu primarii din Șeitin, Semlac și Nădlac, care şi-au arătat disponibilitatea să fie partenerii Consiliului Județean în acest proiect. Urmează să ne întâlnim cu reprezentanții Apelor Române, cu conducerea Parcului Natural Lunca Mureșului și să începem să lucrăm, ca ideea să devină proiect. Între Arad-Pecica avem proiectul tehnic al viitoarei piste, pentru care încă nu avem finanțare, urmând să redepunem proiectul pe viitoarele linii de finanțare europeană”, a declarat Iustin Cionca.
Municipiul Arad are o rețea de piste de biciclete care se întinde pe mai bine de 120 de kilometri.