Radio România, în elita mondială a serviciilor publice de media!
Articol de Mihai Junea, 19 septembrie 2016, 09:40
Pe parcursul conferinţei au fost dezbătute câteva puncte – cheie ale domeniului:
– perspective şi strategii de ultima oră ale managerilor marilor corporaţii publice de radio şi de televiziune pentru a atrage şi a menţine interesul generaţiilor tinere;
– puncte de vedere pertinente din partea sectorului privat;
– oportunitatea colaborării cu marile platforme de distribuţie a conţinutului online: Google, Facebook, You Tube.
Întâlnirea de la Montreal s-a constituit într-o reală platformă de dezbatere şi schimb de experienţă, o platformă de expunere a unor strategii punctuale de atragere a publicului tânăr, de tehnici de a te face ascultat/vizionat în condiţii de concurenţă cu media comercială şi cu explozia de informaţie din mediul online.
Gazdele au transmis un mesaj puternic cu privire la rolul culturii în conturarea unui profil clar definit al radioului şi televizunii publice de astăzi. De asemenea, viitorul jurnalismului a fost una dintre temele care s-a bucurat de un interes special în rândul participanţilor.
La finalul conferinţei de la Montreal, preşedintele CBC/Radio Canada, Hubert T. Lacroix a predat ştafeta preşedintelui Radio România – Ovidiu Miculescu, pentru organizarea ediţiei de anul viitor a conferinţei PBI la Bucureşti. Preşedinţii celor mai puternice servicii publice de media de pe cinci continente vor decide viitorul industriei de radio şi televiziune în 2017 la Bucureşti.
Public Broadcasters International (PBI) este singura asociaţie a directorilor generali şi preşedinţilor celor mai importante posturi publice de radio şi televiziune din lume.
Hubert T. Lacroix, CEO CBC / Radio Canada: „Suntem extrem de recunoscători faţă de Radio România pentru că a acceptat să găzduiască conferinţa Public Broadcasters International 2017. Propunerea a venit din partea NHK Japonia şi a fost aprobată de către Comitetul Director al PBI. Aceasta întâlnire e importantă pentru că toţi conducătorii de radio şi televiziune din lume se întâlnesc doar o dată pe an şi ne bucurăm că Radio Romania a ales să ne fie gazdă şi să continue dezbaterile pe care le-am început aici, la Montreal.”
Ovidiu Miculescu, Preşedinte Director General Radio România: „Probabil nu este întâmplător faptul că după 40 de ani de când Nadia Comăneci a cucerit Montrealul, Radio România, tot aici, într-o competiţie acerbă şi în prezenţa majorităţii celor mai puternice servicii publice media din lume repetă oarecum o performanţă românească excepţională şi câştigă la Montreal. Cu siguranţă este cel mai bun moment în care se află Radio România de mulţi ani încoace. Este, dacă vreţi, confirmarea supremă a faptului că Radio România este în elita mondială a serviciilor publice. După cum aţi văzut a fost un moment extrem de dens, Radio România a primit această nominalizare din partea Comitetului Director al PBI la propunerea Japoniei. Suntem extrem de onoraţi şi totodată extrem de responsabili pentru că trebuie să demonstrăm nu numai în activitatea pe care o desfăşurăm zi de zi ci şi în plan internaţional că suntem printre cei mai buni din Europa şi nu numai. Este o chestiune care obligă, iar momentul actual arată întregii comunităţi mondiale a serviciilor publice că Radio România ocupă un loc de frunte în această ierarhie. Totodată vreau să subliniez faptul că această nominalizare a Radio România şi includerea ei în elita serviciilor publice de media din lume este rezultatul performanţelor pe care le realizăm în plan intern, zi de zi. Aceste lucruri se văd, pentru că organizarea reuniunii PBI la Bucureşti este unul din rezultatele care confirmă performanţa pe care o face zi de zi Radio România. Doresc să le mulţumesc cu acest prilej şi în acest moment colegilor mei şi mai ales milioanelor de români care ne ascultă, pentru că este şi performanţa lor”.
Toshiyuki Sato, secretar general Public Broadcasters International (PBI): „Nu am apelat niciodată la România până acum, dar am avut experienţa participării la o întâlnire organizată de Radio România şi am fost foarte impresionat de modul profesionist în care găzduiţi o întâlnire internaţională. Am devenit interesat de problemele cu care noi, producătorii de radio şi televiziune, ne confruntăm şi astfel, am crezut că este o idee bună ca Radio România să găzduiască conferinţa PBI de anul viitor. PBI este o organizaţie unică, este o asociaţie liberă a managerilor de rang înalt: preşedinti, CEO, directori generali, dar şi a profesioniştilor de rang înalt: directori de programe, jurnalişti sau manageri. Ei schimbă perspective şi experienţe, schimbă informaţii şi prin aceste metodologii pot acumula alte experienţe cu care s-au confruntat alte ţări, unde avem probleme similiare. Totodată, ne putem conecta unii cu alţii, de exemplu dacă eu vă cunosc la Bucureşti şi dacă avem aceleaşi probleme, atunci putem comunica foarte uşor pentru că ne cunoaştem şi ne-am văzut faţă în faţă.”