Restricții la Vermeș din cauza ratei de infectare cu SARS-CoV-2
Restricții suplimentare au fost impuse în comuna Vermeș, din județul Caraș Severin din cauza înmulțirii cazurilor de COVID-19.
Articol de Radio Timișoara, 8 septembrie 2021, 19:37
Ca urmare a ratei de infectare de peste doi la mia de locuitori, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență impune, timp de 14 zile, obligativitatea purtării măștii în locurile aglomerate.
Competiţiile sportive se pot desfăşura cu participarea spectatorilor până la 50 la sută din capacitatea maximă a spaţiului, cu asigurarea unei distanţe de minimum un metru între persoane.
De asemenea, este permisă organizarea de evenimente private cu un număr de participanţi de maximum 150 de persoane în exterior sau de maximum 100 de persoane în interior.
În cazul în care toți participanții sunt vaccinați anti-COVID 19, trecuți prin boală sau au un test negativ, evenimentele private se pot derula fără restricții.