S-a deschis circulația pe trei benzi pe Aleea Ripensia din Timișoara
Lucrările de asfaltare pe Aleea F.C. Ripensia din Timișoara au fost finalizate iar șoferii pot circula pe cele trei benzi ale arterei.
Articol de Radio Timișoara, 1 octombrie 2017, 12:51
Șantierul de pe Aleea Ripensia a început în luna august, iar de atunci șoseaua fost înălțată și lărgită la trei benzi de circulație. Lucrătorii au amenajat o bandă pentru cei care vin de pe Bulevardul Eroilor de la Tisa și se încadrează spre podul Michelangelo.
Anunțul deschiderii circulației pe Aleea Ripensia a fost dat de primarul Timișoarei, Nicolae Robu, pe pagina de socializare. “Începând de astăzi, de la ora 9.49, s-a dat drumul circulației pe această extrem de importantă arteră de trafic a Timișoarei, lărgită la trei benzi plus o bandă de preselecție pentru viraj la stânga pe Eroilor. Noua configurație va contribui enorm la fluidizarea traficului pe axa sud-nord. Săptămâna viitoare se va face și marcajul și se vor monta ochii de pisică”, a scris Nicolae Robu.
Urmează ca muncitorii să realizeze, zilele următoare, marcajele rutiere și să monteze luminițele din carosabil.