S-a stabilit locul primei parcări etajate de cartier din Timişoara
Primăria Timișoara a stabilit locul în care se va construi prima parcare supraetajată dintre blocuri.
Articol de Radio Timișoara, 9 februarie 2018, 14:11
Potrivit primarului Nicolae Robu, proiectul este realizat de Societatea de Drumuri Municipale, urmând ca specialiștii să decidă care este varianta cea mai potrivită.
“Dăm drumul cu viteză maximă. Cum se intră pe Calea Martirilor de pe Liviu Rebreanu la distanţă nu prea mare, pe stânga, în spatele blocurilor de pe stânga, cum se merge spre Giroc. Acolo cred că e cel mai potrivit să amenajăm o parcare pe două niveluri. Veţi vedea că vom face ceva modern cum nu există în România. Vom avea şi verdeaţă. Încă nu ştiu ce soluţie vor propune specialiştii, ca un nivel să fie subteran şi unul la sol sau sol şi un etaj”, a anunţat primarul Timişoarei.
Primarul Nicolae Robu a mai declarat că indiferent care dintre variante va fi aleasă, pe acoperișul parcării vor fi plantați pomi și gazon. Edilul a mai spus că modelul va fi replicat și în alte zone din oraș.