Șapte drumuri din Caraș-Severin vor avea asfalt nou
Șapte drumuri județene din Caraș-Severin vor intra în proces de modernizare. Consilierii județeni au aprobat proiectul de hotărâre privind modificarea documentaţiei şi indicatorilor tehnico-economici pentru modernizarea drumurilor județene. Este vorba despre șapte drumuri pentru care s-a depus documentația în
Articol de Radio Timișoara, 24 octombrie 2017, 06:00
vederea includerii în lista de obiective a Programului Naţional de Dezvoltare Locală.
“Este vorba de şapte drumuri judeţene, care vor fi depuse la Ministerul Dezvoltării, urmând ca, în conformitate cu prevederile legale, să fie semnate contractele de finanţare”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Caraş-Severin, Silviu Hurduzeu.
Cele şapte drumuri judeţene ce vor fi modernizate sunt: Maciova – Ciuta – Obreja, Valeapai – Duleu limită cu judeţul Timiş, Constantin Daicoviciu – Copăcele, Copăcele – Zorlencior, DN 57B – Eftimie Murgu, Gârbovăţ – Lăpuşnicu Mare, pe patru tronsoane, precum şi Zorlencior – Zorlenţu Mare.