Se schimbă conducerea companiei Colterm
Compania de termoficare Colterm își schimbă conducerea de la începutul lunii februarie.
![FALT acuză o eroare a Colterm la facturile achitate prin bancă FALT acuză o eroare a Colterm la facturile achitate prin bancă](https://www.radiotimisoara.ro/wp-content/uploads/2014/07/colterm.jpg)
Articol de Radio Timișoara, 29 ianuarie 2021, 11:06
În contextul măsurilor de reorganizare care sunt în curs de implementare la Colterm, funcția de director general va fi ocupată de Bogdan Nanu, care ocupă acum funcția de director adjunct, anunță compania de termoficare.
Drept urmare, actualul director, Emil Șerpe ,va trece pe poziția de director general adjunct. Reprezentanții companiei precizează că decizia îi aparține lui Emil Șerpe, pe motive de ordin personal.
“Totodată, schimbarea are la bază și experiența vastă în domeniul financiar a d-lui Bogdan Nanu, cu atât mai mult cu cât în perioada următoare vor fi implementate la nivelul companiei de termoficare măsuri de reorganizare a societății, care vizează, în principal, restructurări de ordin economic, condiții în care expertiza acestuia va fi un garant pentru revigorarea Colterm SA. De asemenea, dl. Emil Șerpe va avea, la rândul său, o contribuție importantă în procesul de reorganizare, având în vedere experiența sa din ultimii șase ani în cadrul companiei, din care ultimii patru de pe funcția de director general”, se arată într-un comunicat al companiei.