Senzori pentru dioxid de carbon și umiditate, în cinci școli din Timișoara
Articol de Radio Timișoara, 22 februarie 2022, 08:57
Primăria Timișoara a montat senzori pentru detecția dioxidului de carbon, a nivelului de temperatură și umiditate la cinci școli din oraș. Setul de 20 de senzori a fost donat municipalității de uRADMonitor.
Unitățile de învățământ incluse în acest program sunt: Școlile Generale 1, și 15 și liceele „Electrotimiș”, „Grigore Moisil” și „Nikolaus Lenau”. Fiecare unitate de învățământ a beneficiat de amplasarea a câte patru senzori.
Potrivit specialiștilor, un nivel ridicat de dioxid de carbon în aer poate provoca somnolență și chiar dureri de cap.
Odată ce senzorii alertează cadrele didactice cu privire la nivelul ridicat de dioxid de carbon, acestea vor putea aerisi încăperile și astfel vor fi îmbunătățite condițiile de sănătate din spațiile pentru educație.