Solicitări în Timiș pentru tichetele sociale pentru sprijin educațional
Primăriile din județul Timiș primesc solicitări pentru acordarea tichetelor sociale pe suport electronic pentru sprijinul educaţional.
Articol de Radio Timișoara, 14 septembrie 2020, 20:00
Părinții elevilor defavorizaţi care au dreptul să primească cei 500 de lei pe anul școlar în curs trebuie să îndeplinească mai multe condiții de eligibilitate, spune prefectul de Timiș, Liliana Oneț.
Sumele de bani pentru sprijinul educaţional sunt acordate din fonduri europene nerambursabile. Banii de pe tichetul social vor putea fi ridicați timp de un an de la data emiterii, în baza actului de identitate al titularului.