Starea de alertă se prelungește cu 30 de zile. Se interzic nunțile, botezurile și aniversările în toată țara
Starea de alertă se prelungeşte pe teritoriul României cu încă 30 de zile, începând cu data de 15 octombrie. Decizia a fost luată astăzi de Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă.
Articol de Radio Timișoara, 13 octombrie 2020, 20:53
“Astăzi, în şedinţa Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, s-a luat decizia de propunere a prelungirii stării de alertă cu încă 30 de zile, începând cu 15 octombrie”, a declarat ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, la Palatul Victoria.
Raed Arafat, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, a anunţat că purtarea măştii va deveni obligatorie în toate spaţiile deschise în zonele în care incidenţa infectărilor cu noul coronavirus depăşeşte 3 la mia de locuitori.
Arafat a precizatcă acolo unde incidenţa este de sub 3 la mia de locuitori, purtarea măştii este obligatorie în zonele aglomerate, inclusiv în zonele pietonale, zone de aşteptare.
Șeful DSU a mai anunțat că evenimentele private, respectiv nunți, botezuri sau aniversări sunt interzise în toată țara atât în spațiile închise cât și în cele deschise.
“Evenimentele private, cum ar fi nunţi, botezuri, aniversări, mese festive, în spaţiile deschise, precum şi în spaţiile închise, sunt interzise pe plan naţional pe următoarea perioadă, până vom observa o scădere a numărului cazurilor”, a spus Arafat.
Teatrele, cinematografele, sălile de spectacole, restaurantele și cafenelele vor funcționa cu capacitatea de 50% acolo unde incidența este egală sau sub 1,5 la mie. Peste acest prag și până la 3 la mie, acestea vor funcționa cu o capacitate de 30%, urmând să fie redus programul până la ora 23:00. Peste acest prag se sitează respectivele activități, putând fi serviți clienții unităților de cazare.
“Totodată, tot personalul care lucrează în centrele de persoane în vârstă, persoane cu dizabilităţi, în centrele rezidenţiale, cum spunem, pentru protejarea persoanelor respective, tot personalul care lucrează acolo se va testa o dată pe săptămână, prin grija Direcţiilor de Sănătate Publică”, a mai spus Raed Arafat.