Start la reabilitarea Primăriei Vechi din Timișoara
Lucrările de reabilitare a clădirii Primăriei Vechi din Piața Libertății din Timișoara pot începe, după ce Consiliul Local a aprobat documentația necesară.
Lucrările vor fi finanţate de Universitatea de Vest din Timișoara, care ocupă cea mai mare parte a spațiilor, prin Facultatea de Muzică și Teatru.
Vor fi făcute lucrări de reparații și consolidare a imobilului, reabilitarea fațadei cu păstrarea identității arhitecturale, înlocuirea acoperișului și a tâmplăriei, schimbarea tuturor instalațiilor, accesibilizarea clădirii pentru persoane cu mobilitate redusă, introducerea unui sistem de detectare a incendiilor, realizarea iluminatului arhitectural al fațadei principale şi amenajarea curţilor interioare.
Primăria Veche a fost ridicată între anii 1731-1734, și a găzduit administrația locală din 1780 până după cel de-al Doilea Război Mondial.
Articol de Radio Timișoara, 17 iunie 2023, 17:07