Străzi închise pentru lucrări în centrul Aradului
Şoferii vor întâmpina restricţii de circulaţie pe mai multe străzi din centrul municipiului Arad, pentru că acestea vor intra în reparaţii.
Articol de Radio Timișoara, 19 mai 2018, 09:49
Străzile care vor intra în lantier se află în zona istorică a muncipiului Arad. Este vorba despre Bulevardul Revoluţiei, de la Piaţa Podgoria până la Teatrul Ioan Slavici, Cartier Vlaicu – Calea Aurel Vlaicu, de la linia de cale ferată Arad-Nădlac, din zona străzii Făt-Frumos, până la Calea Victoriei. Pe lângă zona centrală, se vor mai efectua lucrări şi pe Calea 6 Vânători.
Lucrările au loc în cadrul unei investiţii de aproximativ 3 milioane de euro, derulată de Compania de Apă Arad, pentru modernizarea reţelei de canalizare.
Compania de Apă a lansat o licitaţie pentru efectuarea lucrărilor, iar firmele interesate îşi pot depune ofertele până în data de 15 iunie. Termenul de execuţie este de un an.