Supraimpozitarea clădirilor neîngrijite revine la Timișoara
Toți proprietarii clădirilor în paragină din Timișoara vor fi suprataxați, de anul viitor, nu doar cei care stau în clădiri istorice, anunță primarul Domin Fritz.
Articol de Radio Timișoara, 11 mai 2021, 17:29 / actualizat: 12 mai 2021, 6:31
Supraimpozitarea revine, cu câteva modificări, după ce la finalul anului trecut, procedura a fost suspendată de administrație. Majorările vor fi cuprinse între 300 și 500 de procente, potrivit primarului Dominic Fritz.
Primarul Timișoarei a mai precizat că banii obținuți din supraimpozitare vor fi alocați programului de reabilitare a clădirilor istorice.
Procedura, care trebuie sa treaca prin Consiliu Local, a fost suspendată la finalul anului trecut, după ce administrația a pierdut în instanță aproximativ 100 de procese cu proprietarii clădirilor istorice amendați prin acest sistem. Procesele au fost pierdute pe formă, nu pe fond. Instanța a stabilit că măsura de supraimpozitare este corectă, dar modul în care a fost aplicată nu a fost conformă cu normele legale.
Sistemul este în vigoare, la Timișoara, din anul 2017.