Termen aproximativ pentru deschiderea bazinului de înot din Subcetate
Bazinul de înot ridicat în cartierul arădean Subcetate ar putea fi recepţionat până duminică.
Articol de Radio Timișoara, 9 iulie 2018, 07:36
Investiţia a fost realizată de Compania Naţională de Investiţii şi este gata de mai bine de un an şi jumătate.
Deschiderea bazinului de polo a fost amânată, cu toate că în urmă cu mai bine de un an Primăria Arad a realizat şi racordul la toate utilităţile. Complexul are două bazine: unul de 33 de metri și unul de 25 de metri.
Zilele acestea, Compania Naţională de Investiţii întocmeşte cartea tehnică a construcţiei, după care va fi convocată comisia de recepţie.