Termen estimat pentru finalizarea șantierului din sensul giratoriu din Piața Mărăști
Lucrările din sensul giratoriu de la Mărăști vor fi gata până la sfârșitul lunii august.
Articol de Radio Timișoara, 29 iulie 2018, 07:00 / actualizat: 29 iulie 2018, 14:50
Primarul Nicolae Robu a anunțat că lucrările de descărcare arheologogică au fost finalizate, iar vestigiile descoperite vor fi conservate și acoperite, urmând să fie marcate la suprafață.
“Estimez că până la sfârșitul lunii august vom putea să finalizăm această lucrare extrem de importantă. În orice caz, țin foarte mult ca ea să fie gata înainte de a se veni masiv din vacanță, înainte de începerea școlilor”, a declarat edilul Timișoarei.
Potrivit primarului Nicolae Robu, odată cu finalizarea lucrărilor de la Mărăști, în intersecția va fi creată o bandă de circulație în plus, iar asta va ajuta la fluidizarea traficului.